Serbia a ridicat restricţiile de circulaţie, au fost deschise parcurile și spațiile de plimbare, însă cetăţenii trebuie să respecte o distanță corespunzătoare.
Din 4 mai va funcționa transportul în comun, dar fără climatizare. Din 8 mai vor fi deschise centrele comerciale, din 11 mai creșele, iar din 18 mai și transportul aerian.
Serbia se deschide treptat și revine la normal, însă pericolul nu a trecut. Din această cauză apelez la cetățeni să fie precauți și responsabili, deoarece trebuie să învățăm să trăim cu virusul din jurul nostru, a declarat pentru RTV.rs, vicepreședintele Guvernului Serbiei și ministrul Construcțiilor, Transportului și Infrastructurii, prof. dr. Zorana Mihajlović.
Transportul va reveni treptat, deoarece transportul în comun este important pentru oamenii care încep să lucreze. Este important să știm că aceasta nu este doar o criză de sănătate, ci și economică, astfel că este necesar să revenim la viața normală. Pe de altă parte, transportul de mărfuri funcționează fără întrerupere pe timpul epidemiei și aceasta ne ajută foarte mult în depășirea crizei economice, a spus Mihajlović.
mai mult la /www.radioresita.ro/