După victoria partidului său în alegeri, președintele sârb merge la Moscova și apoi la Washington. Rezolvarea diferendului cu fosta sa regiune, Kosovo, se află printre priorități. Ce vrea Serbia, în schimbul recunoașterii Kosovo? Aderarea la Uniunea Europeană și mai mult decât atât.

Serbia glisează între Rusia și Occident, iar cel care jonglează mergând pe sârmă este președintele Aleksander Vucici, susținut de Partidul Sârb al Progresului care a câștigat duminică alegerile parlamentare cu peste 63%. România privește cu suspiciune jocul Belgradului, mai ales după ce rușii au început să opereze baza militară de la Niș, aflată la mai puțin de 200 de kilometri de frontiera Serbiei cu România și Bulgaria și la aproape 300 de kilometri de baza americană din Kosovo.

Pentru diplomația de la București ieșirea Serbiei din sfera de influență rusească ar fi vitală, mai ales că România e înconjurată de state în care Rusia menține conflicte fierbinți sau înghețate (Ucraina și R. Moldova) și de țări, așa-numite pragmatice, care fac parte din familia euroatlantică, dar au relații preferențiale cu Rusia (Ungaria și Bulgaria). Serbia, care are o frontieră de peste 500 de kilometri cu România, se află într-o categorie distinctă: vrea să fie membră a Uniunii Europene, dar să-și păstreze aceleași raporturi cu Moscova, care i-a oferit mereu susținere aproape necondiționată.

mai mult la /romania.europalibera.org/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here