SUA pregătesc un pachet prin care intenționează să rezolve integral chestiunea balcanică, folosind un morcov și un băț, potrivit vechiului lor obicei, scrie în ediţia de sâmbătă a publicaţiei “Srpski Telegraf”. Strategia Washingtonului a fost dezvăluită de fostul ambasador american în Serbia, Cameron Munter, deoarece, potrivit publicaţiei, ceea ce Munter a declarat după întâlnirea cu președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, coincide cu cele spuse în cercurile diplomatice.
Sursa ziarului a menţionat că cele susţinute de Munter reprezintă de fapt un fel de schiță a pachetului american pentru Balcani, a cărui realizare a început practic cu numirea lui Matthew Palmer ca trimis special pentru Balcanii de Vest.
“Pachetul are mai multe asemănări cu punctul de vedere al Washingtonului cu privire la modul de rezolvare a crizei dintre Israel și Palestina. Se poate spune că este destul de clar că aceeași semnătură se află în spatele acesteia”, a precizat sursa despre care “Srpski Telegraf” a adăugat că este unul dintre cei mai buni experți în situația actuală a SUA.
mai mult la : reporterglobal.ro