Radu Hossu : Razboiul din Ucraina. Rezumatul de noapte

0
345

– Ofensiva din Herson. Am promis acum câteva ore că revin cu detalierea acestei operațiuni. Din start vă spun că toate aceste sunt deja informații publice, altfel respect cu strictețe cererea Armatei Ucrainei de a nu oferi orice fel de informații care ar putea prejudicia în vreun fel operațiunile militare din teren.:

  1. A început pe 29 august în jurul orelor 02.30 noaptea (cel puțin eu am primit primele informații la ora aia) printr-o activitate crescută a echipelor de recunoaștere a UKR.
  2. În jurul orelor 3-4 dimineața (depinzând de locație) a început un baraj concentrat de artilerie pe toată lungimea frontului – aproximativ 190 km – Herson la vest de Nipru. La 13.00 a doua zi toată lumea știa că ceva se întâmplă și este o zi de ținut minte.
  3. Însă! Pegătirile pentru această ofensivă (sau contra ofensivă) durează de peste 3 luni la nivel de antrenament ale trupelor, iar planurile sunt chiar de mai de mult timp.
  4. Orașul Herson în acest moment are o populație de aproximativ 100-125 mii de ucraineni și aproximativ 25-35 mii de ruși. Aceste cifre se referă doar la civili. Astfel, indiferent de naționalitatea lor, orașul Herson acum are între 125 și 160 mii de oameni în interior. Numărul soldaților ruși este estimat la aproximativ 10.000.
  5. Punctul (4) ne face să ne dăm seama că ucrainenii nu vor lua cu asalt orașul, ci îl vor transforma, în ceea ce numeam acum o lună „insula Herson”. Cum? Atacurile din norul oblastului au avut succes. Cucerirea localității Vysokopillya este extrem de importantă tactic, pentru că era una dintre cele mai (dacă nu cea mai) fortificată localitate din nordul Herson Oblast. Pe lângă această localitate, Armata Ukr a mai cucerit și Olhyne, iar acum câteva ore erau foarte aproape de Novopetrivka (la 8 km mai sud. Adică cam cât ar înainta rușii în aproximativ 2 luni de zile), iar Arkhanhelske este contestată în time ce scriu eu acum și
  6. Capul de pod stabilit de Armata Ukr acum peste o lună de zile în zona Sukhi Stavok-Davydiv Brid, peste râul Inhulets a fost lărgit de SOF (Special Operation Forces) și din ce în ce mai multe echipamente și infanterie este adusă în acea zonă de Armata Ukr.
  7. Câștigul de la punctul (5) și înaintarea, înseamnă că Ukr într-adevăr a rupt primele două linii devensive ale rușilor în nord (din 3), la punctul (6) ne indică faptul că Armata Ukr este capabilă să folosească manevre de arme combinate (aer, artilerie, infanterie, forțe speciale, lovire și mișcare din poziții etc).
  8. Armata Ucraineană se confruntă cu pierderi mari, din cauza faptului că este în ofensivă. Întotdeauna în război este mai greu să ataci decât să te aperi. Însă nici pe departe nu sunt pierderile atât de mari încât să le dea vreo speranță rușilor.
  9. Parte a comandamentului rus din orașul Herson și-a părăsit posturile. Există surse rusești care spun că brigăzi întregi din zona orașului, dar și din zona Davydiv Brid și Vysokopillia și-au părăsit pozițiile și au dezertat. Asta indică faptul că războiul psihologic pe acest front, început în iulie, cu anunțarea contraofensivei, a funcționat. Un alt element care generează panică, este că absolut TOATE liniile de comunicații terestre ale rușilor sunt în raza de foc ale artileriei tractate (M777), autopropulsate (Krab, Caesar, Dana, Zuzana) sau chiar sovietice (Grad).
  10. Speculație, o opinie personală (!!!): La fel ca în bătălia pentru Kiev, câștigată de ucraineni, la fel ca și în bătălia pentru Mykolaev, câștigată de ucraineni, la fel ca și în bătălia pentru Harkiv, câștigată de ucraineni, la fel ca în rezistența incredibilă din Donbas de până acum, și această ofensivă va avea ca punct principal atriția trupelor ruse, care în acest moment sunt rupte logistic, au un moral extrem de scăzut, parte din comandament a dezertat și ucrainenii sunt de data asta superiori din toate punctele acestea de vedere…
  11. …asta înseamnă că această ofensivă va dura CEL PUȚIN o lună. Însă în această lună vom vedea linii întregi de front colapsând (cum după 3 zile vedem o retragere a rușilor în linia a 3a de apărare, care era la 10 km în adâncime de prima). Indiferent cât va dura, ea va genera o imensă umilință pentru Vladimir Putin și rusia pentru că…
  12. …Herson este singurul oraș cucerit, de importanță strategică atât de mare, care este în proporție de 95% în picioare.
  13. Speculație, o opinie personală (!!!): Trecerea peste Siverski Donets în Donbas de către trupele Ukr, cucerind Ozerne, localitate la 4 km de Yampil și 6 km de Lyman, este o reușită tactică absolut de măiestrie. Iar asta nu s-ar fi întâmplat dacă ucrainenii nu ar fi preluat cu totul frâiele acestui război și dictează practic tonul și muzica.
  14. În Donbas-ul de unde este Ozerne, trupele ruse sunt destul de subțiate din cauză că sunt masate la vest de râul Nipru, rupte de cele din vest, despre care am discutat în punctele 1-12, în Axa sud, care cel mult pot aplauda de pe margine, înota până dincolo sau genera suport aerian, dar și ăla sub un risc uriaș.

Pentru că rezumatul general l-am scris acum câteva ore și lucrurile nu s-au modificat semnificativ, acest rezumat care este destul de tehnic, lucru pentru care într-un fel îmi cer scuze. Voi încerca în hărțile de mai jos să fac un pic mai multă lumină pentru cei care nu obligatoriu sunt familiarizați cu zona.

Bottom line, cum ar zice americanu’ este următoarea: Am avut dreptate să fim optimiști. Am – noi colectiv, cei care am crezut asta – avut dreptate să avem încredere în Ucraina și în curajul lor. Avem dreptate să îi susținem în continuare. Pentru asta am fost înjurați și apostrofați. Nicio problemă. Suntem aici cu toții soldați pe frontul informațional, e normal ca o fermă de ruși sau chiar idioți utili români să considere altfel, când sunt inundați contant de minciunile teroriștilor ruși.

Avem dreptate. Eu am încredere să merg înainte cu acest optimism, la 194 de zile de la începerea războiului, la 192 de zile de la începerea acestor rezumate și la 191 de zile de la optimismul care mi-a adus oprobiu celor care se considerau experți și cunoscători fini. Haideți alături de mine (metaforic) în a ne păstra încrederea în șansa mare ca moralul să bată metalul!

P.S. Fotografia este de astăzi și reprezintă recucerirea localității Vysokopillya! (sursă twitter)

Slava Ukraini!

Lasă un răspuns