AcasăBelgradSerbia, probabil prima țară din lume care își plătește cetățenii să se...

Serbia, probabil prima țară din lume care își plătește cetățenii să se vaccineze

-

Serbia va plăti câte 25 de euro fiecăruia dintre cetățenii săi deja vaccinați anti-Covid, dar și celor care se vor vaccina până la sfârșitul lunii mai, a anunțat președintele Aleksandar Vucic, o inițiativă guvernamentală care pare să fie prima de acest gen din lume, relatează AFP.
Deși una dintre țările fruntașe în ceea ce privește vaccinarea populației, cu 1,3 milione de cetățeni vaccinați până acum cu ambele doze, la 7 milioane de locuitori, Serbia vrea să își relanseze campania de imunizare, în timp ce interesul public a scăzut.
„Toți cei care au primit deja una sau două doze și toți cei care vor fi vaccinați cu cel puțin o doză până la 31 mai vor primi 3.000 de dinari (25 de euro)”, a declarat Aleksandar Vucic, invitat la televiziunea locală.
El a adăugat că speră că aproape 3 milioane de persoane vor fi vaccinate până la sfârșitul lunii mai cu cel puțin o doză de vaccin.
Țara balcanică a cumpărat milioane de doze de vaccinuri, atât de la laboratoarele occidentale, cât și de la concurenții lor chinezi și ruși.
La sfârșitul lunii martie, autoritățile sârbe au invitat chiar și cetățenii țărilor din regiune să vină și să fie vaccinați în Serbia timp de câteva zile.
Autoritățile doresc prin această nouă inițiativă să „recompenseze oamenii care au dat dovadă de responsabilitate”, a spus Vucic. El a anunțat, de asemenea, că angajații din sectorul public care nu au fost vaccinați nu vor mai putea primi compensații în timpul concediului de boală dacă este pentru că au contractat virusul.

mai mult la     /www.hotnews.ro/

Lasă un răspuns

- Advertisment -

Must Read

15 februarie. Ziua Națională a Serbiei

Ziua Națională este o sărbătoare celebrată în fiecare 15 februarie în Serbia pentru a comemora izbucnirea primei răscoale sârbești din 1804, care a evoluat...

Descoperă mai multe la Serbia ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura